Educaţie UK. Dacă doriţi să vedeţi acest site în oricare din cele 35 de limbi disponibile, apasaţi aici.

Şcoală cu Internat din Marea Britanie
- Colegiul Queen Ethelburga's
Şcoală Privată Independentă pentru Băieţi şi Fete de la 5 la 18 ani
Telefon: 0044 1423 333 330

Oferiţi copiilor Dvs. o educaţie tradiţională englezească

Educaţie UK. Dacă doriţi să vedeţi acest site în oricare din cele 35 de limbi disponibile, apasaţi aici.
Bine aţi venit
Dotări
Locaţie
Internat
Vârste între
5 şi 10 ani
Vârste între 11 şi 18 ani
Sixth Form
Rezultate
Ce urmează?

Pregătirea pentru lumea de mâine

Interacţiunea între elevi şi profesori este încurajată la orice nivel. Dirigintele se întâlneşte regulat cu elevii individual sau în timpul unor mese neformale săptămânale unde se exprimă păreri, îngrijorări sau aspiraţii, într-o atmosferă relaxată.

Elevii de la Queen Ethelburga’s obţin în mod constant rezultate excelente la examenele GCSE (care se susţin în anul 11 de studiu). După aceste examene, elevii existenţi sau nou veniţi intră în Sixth Form, reprezentând anii de studiu 12 şi 13, în care se pregătesc pentru examenele numite A-Level.

(Elevii interesaţi de echitaţie combină studiul pentru A-Level cu un curs de echitaţie numit BHSAI).

Sixth Form este o perioadă plăcută şi plină de împliniri, în care elevii de A-Level acumulează cunoştinţele care le vor permite să urmeze o instituţie de învăţământ superior. Este o perioadă în care elevii îşi asumă mai multe responsabilităţi, bucurându-se în acelaşi timp de o mai mare libertate.

►Tehnologia informaţiei şi a comunicării ~ ICT ~ Informatică

Fiecare elev care termină şcoala noastră va avea cunoştinţele de informatică necesare pentru a face faţă cu succes într-o lume din ce în ce mai exigentă din acest punct de vedere. Am investit în cele mai noi tehnologii. Avem calculatoare Pentium de mare viteză, conectate într-o reţea multi-media impresionantă, care cuprinde toate departamentele şcolii.

În sălile de bibliotecă elevii au acces la Internet sub supraveghere şi la informaţii de calitate din biblioteca de CD-ROM-uri. Directorul departamentului de IT evaluează nevoile fiecărui elev şi realizează planificarea cursurilor, de la iniţiere în calculatoare şi tehnologia informaţiei până la sisteme informatice pentru A-Level.

Elevii sunt familiari cu cele mai moderne pachete de software, cu procesare de text, foi de calcul şi baze de date, pachete de soft pentru publicaţii, grafică şi prezentări, dobândind cunoştinţele necesare pentru a realiza lucrări la toate materiile.

Nou
Avem o conexiune modernă la Internet prin satelit. Aceasta măreşte substanţial viteza atunci când un număr mare de elevi accesează Internetul în acelaşi timp.

O educaţie modernă

Separarea elevilor din acelaşi an de studiu în funcţie de cunoştinţele generale la unele materii rezultă într-o eficienţă mai mare a orelor, iar experienţa ne spune că e bine primită de către elevi.

Într-o şcoală de un înalt nivel academic cum este Queen Ethelburga’s avem mare grijă ca părinţii să nu se simtă excluşi din relaţia eficientă de lucru care se stabileşte între profesori şi elevi. Credem că părinţii sunt o forţă vitală în eforturile fiecărui elev de a-şi atinge maximul de potenţial academic, prin urmare îi implicăm pe deplin în acest proces. Profesorii evaluează progresul fiecărui elev în mod regulat şi le acordă note care sunt comunicate periodic atât elevilor cât şi părinţilor.

Pe parcursul anului se organizează întâlniri cu părinţii elevilor din diverşi ani, în care aceştia pot discuta orice subiect cu personalul şcolii. La sfârşitul fiecărui trimestru, părinţii primesc un raport detaliat asupra evoluţiei generale a copilului şi asupra progreselor înregistrate la fiecare materie în parte.

Mulţi dintre părinţi nu vorbesc sau nu înţeleg limba engleză. Acestora le putem trimite raportul trimestrial scris şi tradus în limba lor maternă sau le putem trimite o casetă audio cu înregistrarea raportului citit în limba respectivă. Am constatat că există elevi care sunt mai silitori atunci când îşi dau seama că părinţii lor sunt la curent cu situaţia lor şcolară.

La vârsta de aproximativ 14 ani, şi anume în anul 10 de studiu, elevii încep o perioadă de doi ani de pregătire pentru examenele GCSE pe care le vor susţine la sfârşitul anului 11, adică la vârsta de 15 sau 16 ani. Tranziţia se face treptat, obiectivul fiecărui elev fiind obţinerea unui număr de opt note bune. În anul 10 selecţia de materii studiate se restrânge la cele la care elevul va susţine examenele GCSE. La acele materii se adaugă însă, în mod automat, religie, tehnologia informaţiei şi a comunicării (informatica) şi sport. Acestea din urmă sunt materii care fac parte din educaţia obligatorie a fiecărui elev.

Programa şcolară include şi ore de educaţie personală şi socială, în cadrul cărora se abordează subiecte ca fumatul, drogurile, relaţiile, respectul faţă de sine, valorile şi problemele discriminării. Sunt incluse, de asemenea, lecţii de carieră. Abordarea tuturor acestor domenii şi subiecte e menită să sensibilizeze elevul şi să-i provoace o reacţie pozitivă.

Fiind o şcoală modernă am renunţat la orele de sâmbătă dimineaţa şi ne-am adaptat săptămânii de lucru de luni până vineri.

Colegiul Queen Ethelburga’s e ferm angajat în a oferi elevilor săi o educaţie modernă, prin urmare am făcut investiţii substanţiale pentru a putea pune la dispoziţia elevilor cele mai bune dotări pentru studiul limbilor străine. Avem recepţie multi-satelit aşa încât un număr mare de săli de clasă au posibilitatea de a recepţiona, simultan, programe de televiziune în limbile străine studiate de elevi. De asemenea, am pus în funcţiune un nou laborator de limbi străine.